LED aniversează 60 de ani de la fondare

Astăzi, 21 martie 2025, Serviciile de Dezvoltare din Liechtenstein (LED) aniversează 60 de ani de la fondare.

Cu această ocazie, Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a transmis un mesaj de felicitare conducerii LED. În semn de apreciere pentru contribuția Principatului Liechtenstein la dezvoltarea Moldovei, Excelența Sa doamna Sandu a comunicat:

“Este o onoare să vă adresez un mesaj cu ocazia sărbătoririi a 60 de ani de la înființarea Serviciului de Dezvoltare Liechtenstein—o organizație a cărei activitate continuă să îmbunătățească viețile oamenilor din întreaga lume, inclusiv în Republica Moldova.

În calitate de ex-Ministră a Educației, am fost martoră directă la impactul valoros al contribuției pe care LED a adus-o sistemului educațional din Moldova. LED a fost printre primii parteneri care au înțeles că reformarea educației vocaționale nu este doar despre programe noi de studii— ci este despre crearea de oportunități reale pentru ca tinerii să prospere într-o lume în continuă schimbare.”

Doamna Președinte a punctat un șir de rezultate la care LED a contribuit, precum modernizarea instituțiilor de învățământ profesional -tehnic, dezvoltarea competențelor verzi, susținerea inițiativelor antreprenoriale și inovatorii în educație.

În numele poporului Republicii Moldova, vă mulțumesc pentru parteneriatul de lungă durată. Vă mulțumesc pentru că ați crezut în potențialul nostru. Moldova își continuă drumul către un viitor modern, european—și datorită partenerilor precum LED, tinerii noștri sunt mai bine pregătiți să-l construiască” a declarat Președinta Maia Sandu. further stated President Maia Sandu.

LED este organizația de cooperare pentru dezvoltare a Principatului Liechtenstein. În Republica Moldova, LED și-a început activitatea în septembrie 2007 cu scopul de a contribui la îmbunătățirea sistemului educațional în general și a educației și formării profesional-tehnice (VET) în special. Până în prezent, LED a finanțat diverse intervenții cu un buget total de peste 18 milioane EUR, proiecte implementate în strânsă colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării.

Adăugați un comentariu

LED.MD © 2025. All Rights Reserved.

Site web realizat de PRIDE

în sus